Papură, antrenorul născut de ziua Științei: „Nu vin într-un moment prielnic, dar sper să-mi impun stilul ofensiv”. De când este la club, până când are contract ca „principal” și ce obiectiv i s-a stabilit

Papură, antrenorul născut de ziua Științei:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Noul antrenor al Universității Craiova, Cornel Papură, este născut de ziua clubului din Bănie, 5 septembrie, iar când Știința a împlinit 70 de ani, „Papi”, un jucător emblematic al ei, a ajuns la borna 45.

Papură are mai multe „mandate” ca fotbalist al Craiovei, iar în clubul actual s-a aflat încă de la renaștere, din 2013. A fost omul bun la toate, a activat în cadrul centrului de copii și juniori, apoi a fost secund al lui Ovidiu Stângă, a antrenat echipa-satelit, apoi a fost director sportiv, s-a ocupat de scouting și de analizarea și propunerea unor fotbaliști pentru transferul la echipă.

A acceptat să fie acum și antrenor principal, în condițiile în care nu putea fi adus un antrenor „din afară” pentru numai cinci etape, plus Cupa, iar în club mai erau variantele Nicolae Ungureanu, ori tehnicieni de la juniori, fiindcă Sorin Cârțu a spus răspicat că a renunțat la antrenorat.

Papură este conștient că face acest pas într-un moment deloc favorabil. Echipa este în declin ca rezultate, are moralul la pământ, sunt mulți jucători accidentați, programul este infernal. Totodată, Mangia și-a creat o imagine bună în rândul suporterilor și al media, așa că urmașul său va avea de „luptat” și cu acest lucru. Deși nu s-a pronunțat termenul de „intermediar”, nici de către patron și nici de Sorin Cârțu, Papură spune că are contract numai până în vară. Își asumă momentul, știe ce presiune este la Craiova, din partea fanilor și a presei, dar are încredere că poate să-și impună stilul de joc, unul ofensiv. Mai mult, a licitat, precizând că pentru Craiova este necesar să se califice în cupele europene, dar nu și suficient, scopul pe termen mediu fiind intrarea în grupele Europa League. De altfel, Papură a fost ultimul marcator al Craiovei în cupele europene, în 2000, până când Ivan Martic a înscris în ultimul minut al partidei de la Leipzig.

La conferința de prezentare, Papură i-a avut alături pe Sorin Cârțu, cel care l-a promovat și l-a antrenat în mai multe rânduri la Craiova, dar și pe căpitanul Nicușor Bancu, pe care „Papi” l-a pregătit la FC Olt, în liga secundă.

Ce a spus Cornel Papură la prezentarea sa: „Din start am acceptat provocarea de a fi antrenorul echipei. Nu este un moment nu foarte plăcut, dar momentele nu ți le alegi, am mai trăit o dată acest sentiment, când eram în liga a doua, dar ca secund. Este o provocare pentru mine, vreau să reușesc, să avem rezultate pozitive. Mie îmi place jocul ofensiv, pe unde am activat, în liga a doua sau la echipa satelit, mi-am propus un joc așa. Sper să reușesc să impun câteva idei din modul meu de a vedea jocul în acest scurt timp. Este o onoare pentru mine să fiu antrenorul Universității Craiova. Mă voi sfătui și cu Sorin Cârțu, bineînâțeles. În principiu, obiectivul este să rămânem pe locul 3, dar cred că avem șanse și să prindem locul 2. Vom vedea pe parcurs. Primul scop  e să câștig cu Astra. Vom vedea ce jucători avem apți pentru meci, fiindcă sunt mai multe absențe. Sper să fiu inspirat și jucătorii să mă ajute să câștigăm meciul cu Astra. Sunt de șase ani în club și cunosc destul de bine echipa, îi cunosc pe jucători. Abia am văzut băieții, nu este greu de anticipat ce atmosferă este în lotul unei echipe care pierde. Este neîncredere în sine, dar ei își dau seama că pot face mult mai multe. Echipa are un lot care poate să fie mai sus de locul doi. Am un contract până la sfârșitul sezonului și sper să fie cinci meciuri în campionat și două în Cupă. Depinde și cum începem. Cu Mangia am avut o relație normală. Nu prea ai tangențe cu prima echipă când lucrezi la juniori. Nu ne-am consultat direct. Eu făceam un profil pentru jucători, iar cei care decideau erau mai sus. Eu fac ceea ce trebuie pentru un profil al jucătorului, iar dacă este compatibil cu viziunea antrenorului, probabil este transferat”.

Cârțu: „Avem încredere în Cornel, îi urez viață lungă la Universitatea”

La prezentarea lui Cornel Papură, Sorin Cârțu a declarat: „Cornel vine într-un moment dificil, dar toți cei care suntem în club avem încredere că el și echipa vor trece peste aceste momente într-un mod favorabil pentru noi. Sunt niște jocuri delicate, dar toți așteptăm să jucăm în cupele europene. Cornel este un antrenor tânăr, un copil al Craiovei, îl cunosc foarte bine. Am contribuit la ascensiunea lui ca fotbalist, l-am adus în lotul echipei mari. L-am avut în mai multe mandate jucător. Îi doresc să aibă viață cât mai lungă la acest club, să realizeze performanțe, pentru că asta este menirea antrenorului la Universitatea Craiova, un club care mereu a avut pretenții, așteptări mari. Obiectivul este cupele europene, evaluarea lui Cornel este continuă, imaginea lui este imaginea rezultatelor pe care le are, este o regulă. Nu ne-am gândit nicio secundă că pleacă Mangia, a fost o surpriză pentru toți”.

Bancu: „Atmosfera nu este OK la echipă”

Nicușor Bancu a adăugat: „Îi urez bun venit lui mister Papură la echipă, am mai lucrat cu dânsul la Slatina și este un antrenor bun. Sper să ne ajute să ieșim din pasa aceasta proastă. Suntem supărați de ceea ce s-a întâmplat în ultima perioadă. Atmosfera nu este OK, suntem dezamăgiți, fiindcă puteam face mai mult, să nu fim aici, dar viața nu este ușoară, se mai întâmplă și astfel de lucruri. Am făcut o muncă de aproape doi ani cu Devis Mangia, am avut rezultate bune. Nu am mai vorbit cu el, am aflat de la domnul Rotaru că a plecat. Pentru mine, Mangia a fost un antrenor foarte bun, am ajuns la echipa națională cu el și îi urez baftă acolo unde va ajunge”.

 

Cosmin Staicu / Autor
Aventura în presa sportivă a început-o în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova. În detrimentul unei cariere de cadru didactic, a ales marea pasiune, sportul. Visul de copil, de a fi fotbalist al Universităţii ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar…
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în această iarnă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în…
BREAKING | Pleacă din Liga 1 şi semnează direct cu un club de top din Europa
BREAKING | Pleacă din Liga 1 şi semnează direct cu un club de top din Europa
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur:  - Sunt ăla cu 3 dorințe!
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur: - Sunt ăla cu 3 dorințe!
Delicatesa evreiască de Crăciun cu care cofetăriile au dat lovitura. Clienţii scot din buzunar până la 170 de lei
Delicatesa evreiască de Crăciun cu care cofetăriile au dat lovitura. Clienţii scot din buzunar până la 170 de lei
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Elena Udrea n-a mai rezistat. Anunț chiar din spatele gratiilor: Adio, dar rămân cu tine...
Elena Udrea n-a mai rezistat. Anunț chiar din spatele gratiilor: Adio, dar rămân cu tine...
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al mamei sale
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al…
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea…
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de an | Exclusiv
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de…
×